Ucraina a lansat un atac cu rachete asupra Sevastopolului din Crimeea anexată. Sunt peste 20 de victime (VIDEO)

Publicat: 13 09. 2023, 10:29
Actualizat: 13 09. 2023, 10:33
Sursa Foto: Captură Video - t.me/Crimeanwind /42091

Ucrainenii au a lansat în noaptea de marți spre miercuri un atac cu rachete asupra orașului Sevastopol din Crimeea, a transmis Mihail Razvojaev, guvernatorul rus al orașului-port. Potrivit acestuia, sistemul de apărare aeriană a fost activat, informează Kommersant.

Atac ucrainean cu rachete asupra Sevastopolului ocupat de ruși

În total, Kievul a lansat 10 rachete spre Sevastopol, dintre care trei au lovit un obiectiv militar. Drept urmare, un incendiu a izbucnit în zona Kilen-balka, notează libertatea.ro.

Guvernatorul rus a susținut inițial că flăcările au cuprins „o instalație civilă”, însă, ulterior, a clarificat că focul a izbucnit în partea de sud Uzinei Marine din Sevastopol și a rănit 24 de persoane.

„Toate serviciile speciale necesare lucrează la fața locului. Vă rog să rămâneți calmi. Monitorizarea situației aerului continuă. Toate serviciile operaționale sunt pregătite”, a scris Razvojaev pe Telegram.

„Sunt la locul unui incendiu în zona de sud a Sevmorzavod. Toate serviciile operaționale funcționează la fața locului, nu există niciun pericol pentru obiectivele civile din oraș”, a mai precizat acesta.

Totodată, Ministerul rus al Apărării a transmis un comunicat legat de atacul asupra celui mai mare oraș din Crimeea: „În această noapte, Forțele Armate ucrainene au lansat un atac cu zece rachete de croazieră la uzina de reparații navale în orașul Sevastopol și trei bărci fără pilot, dintr-un detașament de nave ale Flotei Mării Negre. Sistemele de apărare aeriană au doborât șapte rachete de croazieră, iar nava de patrulare Vasili Bikov a distrus toate ambarcațiunile fără pilot. Ca urmare a loviturii de rachete de croazieră inamice, două nave aflate în reparații au fost avariate”.