Ucraina desfășoară o operațiune „de amploare” cu drone împotriva aviației militare în Rusia: Peste 40 de bombardiere strategice rusești „ard în masă” / UPDATE: Rușii confirmă atacurile: „Nu ajutați inamicul” (VIDEO)
UPDATE: Autoritățile ruse au confirmat atacurile cu drone ucrainene asupra unor obiective din Siberia.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că ucrainenii au efectuat un atac cu drone kamikaze asupra unor aerodromuri: „În Murmansk și regiunea Irkutsk, mai multe unități de echipamente de aviație au luat foc”.
Autoritățile din districtul Usolski, regiunea Irkuțk, au decretat „alertă maximă”.
„Am ajuns la locul atacului cu drone. Am avut o întâlnire cu cei din conducerea orașului și a districtului. Am decretat alertă maximă în district”, a susținut guvernatorul regiunii, Igor Kobzev, citat de TASS.
El a anunțat capturarea unui camion folosit pentru lansarea dronelor: „Nu filmați, nu publicați (imaginile) și nu ajutați inamicul”.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) desfășoară o operațiune specială cu drone, în cadrul căreia a distrus deja peste 40 de bombardiere strategice rusești staționate pe baze aeriene situate adânc în teritoriul rus, susțin surse din cadrul serviciului, pentru Kyiv Independent și Reuters.
Ucrainenii ar fi distrus bombardiere rusești de miliarde de dolari
„SBU desfășoară o operațiune specială de amploare, menită să distrugă bombardierele inamice”, a declarat o sursă pentru Reuters.
Potrivit acesteia, peste 40 de aeronave au fost lovite.
„Bombardiere strategice inamice ard în masă în Rusia”, a punctat sursa Kyiv Independent.
Operațiunea avizează avioanele folosite de ruși pentru a lansa atacuri cu rachete asupra orașelor ucrainene.
Unii bloggeri proruși susțin că Ucraina a atacat bombardiere rusești cu capacitate nucleară și rază lungă de acțiune. Atacurile apar în clipuri postate în online, dar care nu pot fi verificate.
Printre aeronavele lovite se numără una de avertizare și control aerian A-50, estimată la 350 de milioane de dolari. Aceasta e vitală pentru detectarea sistemelor de apărare aeriană și coordonarea avioanelor rusești.
Atacul ucrainean cu drone, adânc în teritoriul rusesc
Vizat a fost inclusiv Aerodromul Belaia din regiunea Irkuțk (Siberia de Est), la peste 4.200 de kilometri de Ucraina.
Igor Kobzev, guvernatorul regiunii Irkuțk, a vorbit despre un atac cu drone asupra unei unități militare, dar nu a menționat aviația strategică. El a precizat că dronele au fost lansate dintr-un camion.
Un alt atac cu drone ucrainene a fost în regiunea Murmansk din nordul Rusiei, potrivit oficialilor locali.