Ucraina este dispusă să accepte convoiul umanitar rus pentru Lugansk, cu anumite condiții
Ucraina este dispusă să accepte trecerea trecerea convoiului umanitar rus spre Lugansk, bastion al rebelilor proruşi, în anumite condiții, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Sviatoslav Tsegolko, citat de AFP.
„Ajutorul pentru Lugansk să treacă printr-un post de frontieră aflat în apropiere de oraş, vameşii, gărzile de frontieră ucrainene şi reprezentanţii OSCE să inspecteze încărcăturile la frontiera ruso-ucraineană. Misiunea se îndreaptă apoi spre teritoriul controlat de rebeli. Odată ajuns la Lugansk, ajutorul este distribuit civililor de Crucea Roşie”, a declarat Tsegolko, care a detaliat traseul solicitat de Kiev.