UE cere statelor membre să pedepsească prin lege negarea Holocaustului

Publicat: 27 01. 2014, 17:08
Foto: m.ziuanews.ro

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să ia măsuri fără întârziere pentru ca negarea crimelor împotriva umanităţii să fie pedepsită de legislaţia naţională, a cerut luni, Comsia Europeană.

Apelul a fost făcut de comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, cu ocazia Zilei internaţionale de Comemorare a victimelor Holocaustului, informează AFP.

„Fac apel la toate statele membre UE să ia măsuri pentru a transpune integral în dreptul naţional decizia UE privind „condamnarea rasismului şi a xenfobiei prin intermediul dreptului penal”, a declarat Reding.

O decizie în acest sens a fost adoptată în unanimitate de statele membre UE în noiembrie 2008, însă mai multe state nu au transpus încă legislaţia UE în dreptul naţional.

Comisia a avertizat că ar putea lansa proceduri de infrigement împotriva statelor care nu se vor conforma acestei decizii începând din 1 decembrie.