Papa Francisc și-a încheiat viața pământească rostind un simplu, dar profund „Mulțumesc”. Cuvântul i-a fost adresat asistentului său medical personal, Massimiliano Strappetti, omul care l-a încurajat să urce pentru ultima oară în papamobil, în Duminica Paștelui, după binecuvântarea „Urbi et Orbi”.
Potrivit Vatican News, Suveranul Pontif s-a simțit bine în acea zi, s-a odihnit în cursul după-amiezii și a luat cina. Însă, în zorii zilei următoare, starea sa s-a deteriorat brusc. Papa a murit liniștit, înconjurat de cei care i-au fost aproape până la capăt.
„Mulțumesc că m-ai adus înapoi în Piață”, i-a spus Papa lui Strappetti, într-un gest de recunoștință profundă. Asistentul medical i-a fost alături în cele mai dificile momente ale pontificatului. Este cel căruia Papa i-a atribuit public meritul salvării vieții sale, după ce l-a sfătuit să accepte o intervenție chirurgicală la colon. În semn de încredere, în 2022, l-a numit oficial asistent personal pentru probleme de sănătate.
Massimiliano Strappetti a fost prezent zi și noapte la Casa Santa Marta în timpul recuperării Papei și a vegheat asupra lui pe parcursul celor 38 de zile de spitalizare la spitalul Gemelli din Roma. A fost, de asemenea, alături de Pontif în ziua de Paște, dar și cu o zi înainte, când au mers împreună în Bazilica Sfântul Petru pentru a verifica traseul binecuvântării festive.
Ultimele momente ale Papei Francisc au fost marcate de liniște, credință și recunoștință, cuvinte care rămân în memoria unei lumi întregi.