Copil de 10 ani, înjunghiat mortal într-o școală din Rusia. Ce mesaj avea inscripționat pe tricou atacatorul
Un băiat de 10 ani a fost înjunghiat mortal de un elev mai mare la o școală din Rusia, marți. Și un agent de securitate a fost rănit în timpul atacului cu cuțitul, al doilea de acest fel din Rusia, din această săptămână.
Ce au găsit polițiștii asupra autorului atacului de la o școală din Rusia
Un băiat de 15 ani este acuzat că a ucis un copil și a rănit un agent de securitate în timpul unui atac cu cuțitul, în satul Gorki-2, din regiunea Moscova. Suspectul și-a început atacul pulverizând spray cu piper asupra agentului de securitate. Ulterior, l-a înjunghiat și a pornit pe coridoarele școlii, în căutarea următoarelor victime.
I-a căzut în mâini un elev mai mic, în vârstă de doar 10 ani, pe care l-a înjunghiat de mai multe ori. În ciuda încercărilor echipajelor sosite la fața locului de a-l salva, copilul a murit din cauza rănilor suferite.
Unii profesori și elevi au reușit să evacueze campusul, în timp ce alții s-au baricadat în interiorul sălilor de clasă. Părinții care au observat agitația generalizată din instituție au încercat să își scoată copiii pe geamuri, pentru a-i salva, relatează The Independent.
Autoritățile au fost chemate la Școala Generală Uspenskaya în jurul orei 9:00, în timp ce zeci de copii fugeau din calea atacatorului. O sală de sport din apropiere și sălile de clasă le-au fost adăposturi.
Poliția armată a sosit la fața locului pentru a-l aresta pe suspect, un elev al școlii. Echipele de dezamorsare au percheziționat, de asemenea, campusul după ce au găsit printre bunurile băiatului de 15 ani și un obiect ce părea a fi un dispozitiv exploziv improvizat.
Mesajul imprimat pe tricoul tânărului atacator
Nu a fost imediat clar ce a determinat atacul. Serviciile de urgență cred că suspectul este „un adept al unei mișcări tinerești distructive”.
Publicațiile locale au relatat că elevul de 15 ani purta un tricou imprimat cu sloganul „Niciun suflet nu contează”.
Suspectul și-a recunoscut vina în timpul interogatoriului. Pentru faptele sale, riscă să rămână după gratii până la 10 ani.
Atacul din regiunea Moscova s-a întâmplat la doar o zi după ce un elev din districtul Krasnogvardeisky, din Sankt Petersburg, a înjunghiat un profesor pentru că l-a picat la un test.