Un alpinist japonez de 80 de ani a cucerit Everestul, înregistrând un nou record mondial
Yuichiro Miura, un alpinist japonez în vârstă de 80 de ani, amator de senzații tari, a reușit să cucerească, joi, cel mai înalt vârf din lume, devenind cea mai în vârstă persoană care a urcat pe Everest, informează AFP.
”Mă simt cel mai fericit om din lume. Nu m-am simțit așa niciodată. Dar, nici nu am fost la fel de obosit”, a declarat Miura presei japoneze.
Acesta a dorit să obțină un nou titlu în Cartea Recordurilor după ce, în 2003, la vârsta de 70 ani, a ajuns la o înălțime de 8.848 metri, lucru care l-a adus direct în paginile Cărții. Recordul său a fost însă întrecut de un alt japonez, Katsusure Yanagisawa de 71 ani, pentru ca, în 2007, un nepalez să reușească explorarea la 76 de ani.
Japonezul a început să viseze la Everest încă de când avea 65 de ani.
”Am început să mă gândesc la Everst când aveam 65 de ani, ca la un fel de obiectiv care mă va consacra”, a declarat acesta înainte de plecarea în Nepal.