Un avion românesc va survola teritoriile Rusiei şi Belarusului, în cadrul Tratatului Cer Deschis
Un grup de observatori americani și români vor survola teritoriile Rusiei și Belarusului în perioada 16-20 iulie, în baza Tratatului internațional Cer Deschis.
Conform Mediafax, zborul de inspecție va fi efectuat la bordul unui avion românesc tip An-30. Aparatul nu este creat pentru a fi echipat cu armament. Echipamentul îmbarcat a fost omologat de specialiști internaționali, printre care și ruși.
În timpul zborului, inspectorii ruşi şi belaruşi vor controla utilizarea mijloacelor tehnice de supraveghere şi respectarea acordurilor încheiate.
Tratatul Cer Deschis a fost semnat pe 24 marite 1992 la Helsinki și a început să fie aplicat pe 1 ianuarie 2002. Scopul său este creșterea transparenței și încrederii între statele semnatare în domeniul activităților militare și controlului armamentului. Acesta instaurează un regim de survolare liberă a teritoriilor statelor semnatare.
La ora actuală, documentul este semnat de 34 de sate. Rusia a ratificat Tratatul la 26 mai 2001.