Un avion s-a prăbușit la puțin timp după decolare, în Franța. Trei persoane au murit

Publicat: 28 06. 2025, 14:54
Sursa foto simbol: Hepta - Sputnik / Ilya Naymushin

Trei persoane, doi bărbați și o femeie, și-au pierdut viața într-un accident aviatic, în Franța. Evenimentul tragic s-a petrecut vineri, 27 iunie, „înainte de ora 16:00, într-un cartier rezidențial” din Champhol, a transmis prefectura Eure-et-Loir. Avionul nu s-a prăbușit peste niciun imobil, singura pagubă produsă fiind un autoturism, a transmis prefectura Eure-et-Loir, citată de AFP.

„Avionul s-a prăbușit într-un cartier rezidențial, dar nu peste o locuință”, a precizat prefectura, pentru Le Parisien.

La bord se aflau pilotul, un bărbat de 77 de ani, „foarte experimentat, fost general al armatei terestre”, și doi prieteni ai pilotului, un cuplu de pensionari, ambii în vârstă de aproximativ 60 de ani, a declarat procurorul Republicii Chartres, Frédéric Chevallier, prezent la locul accidentului.

Procuror: „Este foarte probabil ca pilotul să fi evitat o tragedie mai mare”

În ciuda eforturilor depuse de echipele de intervenție pentru a resuscita victimele, toate din Eure-et-Loir, cele trei persoane au fost declarate decedate.

„Dintr-un motiv încă necunoscut, avionul pare să fi avut dificultăți la abordarea unui viraj strâns, la trei minute după decolare, și s-a izbit de un zid într-un cartier rezidențial”, a adăugat Frédéric Chevallier. „Toate ipotezele sunt luate în considerare: nu exclud nimic, dar nici nu favorizez vreo variantă”, a precizat procurorul. „Este foarte probabil ca pilotul să fi evitat o tragedie mai mare, ocolind locuințele”, a estimat el.

Potrivit primarului localității, Étienne Rouault, „urmele lăsate de avion în momentul impactului arată că a trecut între două case. Dacă ar fi fost cu puțin mai la dreapta sau la stânga, impactul ar fi fost și mai violent”. „Mai multe persoane au auzit zgomotul puternic al coliziunii cu solul”, a mai spus primarul.

Corpurile victimelor au fost preluate și transportate la un institut medico-legal, urmând ca autopsiile lor să fie efectuate  săptămâna viitoare.