Un bărbat a sunat la poliție și a anunțat că o femeie „necunoscută” se află în patul lui. Ce descoperire au făcut agenții la fața locului

Publicat: 01 02. 2023, 15:47
Sursa Foto: Flickr.com

Un bărbat din Germania a sunat la poliție pentru a anunța că o femeie „necunoscută” se află în patul lui.

Evenimentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, mai exact, vineri, 27 ianuarie.

Ce descoperire au făcut agenții de poliție la fața locului

Bărbatul în vârstă de 56 de ani s-a panicat în momentul în care a intrat în dormitorul său și a descoperit că în pat se afla o femeie „necunoscută”.

Ajunși la fața locului, ofițerii au lămurit destul de repede misterul. Se pare că femeia străină din patul bărbatului nu-i era deloc necunoscută acestuia.

Era de aceeași vârstă cu el și, mai mult decât atât, îi era nevastă, însă el nu a recunoscut-o pentru că era foarte beat, scrie Bild.

Un purtător de cuvânt al poliției a precizat pentru sursa citată că și femeia era în stare avansată de ebrietate.

De asemenea, individul le-a cerut polițiștilor să-l ajute să-și găsească șosetele pierdute. După acest moment, polițiștii și-au încheiat operațiunea.