Un cunoscut scriitor arab critică dur islamul: „ISIS este o parte din noi, noi suntem vinovați, doar noi singuri putem schimba ceva”

Publicat: 04 03. 2016, 14:22
Foto: cdiran.org

„Cultura occidentală și cea musulmana nu pot fi reconciliate, iar noi, arabii, suntem vinovați pentru ISIS, pentru terorism, pentru starea economica jalnică”, a declarat Kamel Daoud, publicist și scriitor algerian, potrivit aktual24.ro.

Acesta a devenit cunoscut, după publicarea romanului său „The Meursault Investigation”, apărut în 2013.

Daoud este cunoscut pentru poziția sa critică față de islam, pe care îl caracterizează ca un instrument al unei doctrine politice și un motiv de represiune morală în societățile musulmane.

Kamel Daoud a declarat într-un interviu acordat ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), preluat de Deutsche Welle că: „Cei născuți în această parte a lumii (lumea musulmană) și-au pierdut deja mai toate iluziile. La un moment dat, ei s-au trezit, văzând că decolonizarea nu le-a adus ceea ce li se promisese, că cei care îi eliberaseră i-au înlocuit, pur și simplu, pe colonialiști, că stanga politică arabă nu are niciun fel de idei care să dea tinerilor speranțe pentru viitor.

Atunci când tinerii nu au nicio șansă să își găsească de lucru, să câștige bani, să trăiască normal, e foarte ușor să îi cumperi cu cărți gratuite, cu promisiuni frumoase despre viitorul lor în Rai, unde vor primi tot ceea ce le lipsește pe aceasta lume”.

Noua carte a lui Daoud poate fi văzută și ca o critică asupra societăților musulmane fundamentaliste. Din cauza criticilor, un salafit algerian a emis condamnare la moarte pe numele său.

În interviul menționat, Daoud a mai precizat că: „Am sentimentul că, acum, pozițiile celor două culturi devin mult mai radicale. Orientul prigoneste creștinii iar ultimele atentate din Europa au facut și mai grea viața musulmanilor pe Batranul Continent. Parcă ne pregătim de război. Pentru un mare război. Se distrug toate legăturile dintre noi. Îmi e foarte frică de așa ceva.

Dar nu mai vreau să aud discuții despre cum noi, arabii, nu suntem vinovați nici pentru ISIS, nici pentru terorism, nici pentru situația economică deplorabilă în care am ajuns. Pentru ca Statul Islamic este o parte din noi, trebuie să înțelegem asta o dată pentru totdeauna. Pentru ceea ce se întâmplă, noi înșine suntem vinovați. Doar noi, singuri, putem schimba ceva”.

Aceasta nu a fost singura avertizare lansată de scriitori în legătură cu pericolele ISIS. Adunis Asbar, cel mai mare poet arab, îi avertizează pe europeni că Islamul nu poate fi modernizat.  (Detalii AICI)