Un înalt oficial german cere EXPULZAREA ambasadorului american la Berlin. Ce CRITICI ale acestuia au deranjat Germania

Publicat: 20 03. 2019, 12:29
Foto: Tancuri germane Leopard II (sursă: Wikpedia)

Vicepreședintele Bundestag-ului(parlamentul german – n.r.)a cerut expulzarea ambasadorulu american la Berlin datorită criticilor acestuia cu privire la planul de cheltuieli al Germaniei pentru NATO, relatează politico.eu, care citează publicația germana Der Spiegel.

„Ministrul german de Externe ar trebui să-l declare pe Richard Grenell ‘persona non grata’ imediat”, a declarat Wolfgang Kubicki, vicepreședintele Bundestag-ului german,pe motiv că este intolerabil faptul că „un ambasador se amestecă în problemele politice ale Republicii Federale suverane”.

Poziția înaltului oficial german a venit după ce recent, ambasadorul american la Berlin, Richard Grenell, a solicitat Germaniei să-și respecte obligațiile din cadrul Alianței.

„Reducerea (chetuielilor militare – n.r.) este este un angajament inacceptabil şi un semnal îngrijorător pentru cei 28 de aliaţi ai Germaniei”, a precizat ambasadorul într-o postare pe Twitter, de luni.

Nu a fost, însă, prima dată când ambasadorul american la Berlin şi-a exprimat disatisfacția cu privire la intenţiile Germaniei de a-şi reduce cheltuielile militare. Asta deși pe data de 30 august 2018, membri NATO (printre care și Germania) au semnat Declaraţia Summitului din Ţara Galilor, în care este prevăzută creşterea cheltuielilor până la 2% din PIB, până în anul 2024.

„Bugetul de apărare al Germaniei este prea mic pentru a-şi putea onora obligaţiile asumate în cadrul NATO. (…) Din nou, atrag atenţia că nu trebuie atinse standarde americane, ci angajamente NATO pe care Berlinul şi le-a asumat deja. Statele Unite doar reaminește măreţului său aliat german că acum nu este momentul potrivit pentru a subfinanța sau a slăbi NATO”,a spus recent ambasadorul american,Richard Grenell.

Foto: Sediul Bundestag-ului (sursă foto: Wikpedia)

Ce plan de cheltuieli are Germania

Conform ultimului proiect de buget al Germaniei, citat de politico.eu, cheltuielile Germaniei pentru apărare ar urma să scadă până la 1,37 % din PIB și ar urma chiar să mai scadă pe termen mediu.

Foto: Richard Grenell, ambasadorul american la Berlin (sursă foto: hepta.ro)

„Înţeleg în totalitate că publicul german vrea cheltuieli interne mai mari în loc să crească bugetul armatei. Şi contribuabilul american ar vrea să se cheltuiască mai mult pe plan intern. Însă contribuabilul american plăteşte pentru 33.000 de soldaţi americani staţionaţi în Germania. Această discuţie cu privire la cheltuieli interne versus apărare are loc şi în Statele Unite”, a adăugat ambasadorul german la Berlin.

Ulterior, poziţia ambasadorului american la Berlin a fost susţinută de cea a Casei Albe.

„Preşedintele Trump vrea ca aliații noştrisă care mai mult din povară (finaciară- n.r.), sau cel puţin, să-şi îndeplinească obligaţiile asumate”, declarase în iulie 2018 secretarul pentru presă al Casei Albe, Sarah Sanders.

Germania a fost vizată de critici ale Statelor Unite şi cu privire la gazoductul Nord Stream II, construit împreună cu Federaţia Rusă.