Un membru al Casei Regale britanice a anunţat public faptul că este homosexual

Publicat: 19 09. 2016, 13:56
Foto: stuff.co.nz

Lordul Ivar Mountbatten, un verişor al Reginei Elisabeta a II-a, a devenit primul membru al Casei Regale britanice care recunoaște public faptul că este homosexual, informează The Metro.

Mountbatten, care are trei copii cu fosta soție, a povestit că a avut numeroase dificultăți pe parcursul vieții din cauza orientării sale.
“Penny (fosta lui soție – n.r.) ştia despre mine înainte de a ne căsători. I-am spus că eram bisexual, că eram atras de ambele sexe. A fost înţelegătoare şi îi voi fi întotdeauna recunoscător", a povestit lordul pentru publicaţia Mail on Sunday.

Ivar este acum fericit alături de James Coyle, un manager al unei companii aeriene. Cei doi s-au cunoscut în timpul unei vacanțe în stațiunea montană Verbier și sunt legați acum printr-un parteneriat civil.

”Am ajuns într-o etapă a vieţii mele în care mă simt fericit. Am avut dificultăţi mari din cauza sexualităţii mele şi, dintr-un anumit punct de vedere, încă le mai am”, a mai precizat acesta.