Un muncitor din Italia a fost lăsat să moară, după un accident pe șantier / Patronul a vrut doar să scape de probleme

Publicat: 17 04. 2023, 18:34
Foto: Pixabay.com

Un muncitor accidentat pe șantier a fost lăsat să moară, după ce patronul l-ar fi abandonat pentru că nu voia să aibă probleme. Bărbatul a murit, cel mai probabil, în urma unui șoc electric, în timp ce lucra pe un șantier.

Pentru a nu fi cercetați, patronii firmei respective l-au scos pe un câmp și l-au lăsat acolo.

S-a accidentat la muncă și a fost lăsat să moară

Șapte persoane au fost arestate luni, 17 aprilie, în Latina, în regiunea Lazio. Acestea sunt acuzate că au încercat să ascundă moartea unui muncitor, susținând că, de fapt, el avea probleme medicale. Trei dintre acestea au ajuns în închisoare, patru în arest la domiciliu.

Cele șapte persoane vor răspunde de omor voluntar cu intenție indirectă, favorizarea infractorului, înlăturarea sau omiterea intenționată a măsurilor de precauție împotriva accidentelor la locul de muncă.

Presiunile din partea familiei au declanșat investigații suplimentare în cazul bărbatului decedat. Trupul inconștient al acestuia a fost găsit pe 23 iunie 2022, pe un câmp. După ce a fost transportat la spital, bărbatul a murit după luni de comă, potrivit Fanpage.

Trupul bărbatului ar fi fost abandonat de patroni pentru a nu avea probleme. Niciunul dintre colegii săi de muncă nu a sunat la numărul de urgență. Autoritățile susțin că bărbatul a murit din cauza unui șoc electric accidental de înaltă tensiune suferit în timp ce era la muncă.

Îndoielile parchetului din Latina au fost confirmate, totul fiind înscenat astfel încât angajatorul să nu aibă vreo legătură cu acest caz. Ancheta a scos la iveală și faptul că angajații firmei nu aveau contract, prin urmare, lucrau la negru și nu aveau niciun fel de protecție.