Un pachet suspect plin cu hârtii și un cronometru a fost găsit într-un avion Air France cu 459 de pasageri la bord: Aeronava a aterizat de urgență în Kenya (FOTO + VIDEO)

Publicat: 20 12. 2015, 14:33

UPDATE 17.40: Șeful companiei aeriene susține că bomba a fost, de fapt, o alarmă faptă și că pachetul suspect ar fi fost realizat din hârtii și un cronometru, potrivit bbc.com. Frederic Gagey a precizat că acest lucru nu a fost „o glumă proastă”, ci „un act extrem de agresiv”. Aceasta a fost a patra alarmă falsă de la atentatele teroriste din 13 noiembrie de la Paris.

Aterizare de urgenţă în Kenya a unui avion Air France după descoperirea unui pachet suspect la bord.

Avionul decolase din Insula Mauritius şi se îndrepta spre aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Pachetul suspect a fost descoperit într-o toaletă.


Foto: dailymail.co.uk

Experţii în explozivi au sosit la faţa locului, au luat acest dispozitiv şi l-au verificat, scrie dailymail.co.uk. În avionul Air France se aflau cu 459 de persoane la bord şi 14 membri ai echipajului.

Un avion Air France a aterizat de urgență în Kenya: Un pachet suspect a fost descoperit într-o toaletă

#DIRECT_ONE_aw07fe#

Experții kenyeni au confirmat că pachetul suspect a fost chiar o bombă și cel puțin doi pasageri sunt suspectați de autorități.

Nimeni nu a fost arestat, dar ministrul kenyan de Interne susține că „o parte din pasageri sunt interogați”.

Purtătorul de cuvânt al poliției, Charles Owino, a spus că „s-a cerut aterizare de urgență când un pachet suspect a fost descoperit într-o toaletă”.

În același timp, autoritatea care se ocupă de aeroporturile kenyene a precizat că zborurile regulate către Mombasa au fost perturbate în acest interval orar.

„Personalul s-a comportat exemplar. Toată lumea a fost calmă, nici nu știam ce se întâmplă”, a declarat un pasager.

Zborul AF 463, cu 459 de persoane la bord şi 14 membri ai echipajului, a plecat de pe Insula Mauritius la ora 21:00 locală şi urma să ajungă la Paris la ora 05:50 locală. Avionul a aterizat pe aeroportul internaţional Moi de Mombasa, pe coasta de est a Kenyei, la ora 00:37 locală.