Un preot de la Vatican, acuzat de homosexualitate, iar altul de crimă
Un preot de la Vatican este acuzat că a navigat pe internet în căutarea unor amanți homosexuali și că a participat la petreceri gay, în timp ce un alt preot din sudul Italiei este suspectat că a ucis o enoriașă, scrie Mediafax.
Părintele Gratien Alabi, din Republica Democrată Congo, este anchetat pentru crimă după descoperirea osemintelor unei femei sub lespezile unei vechi capele. Osemintele ar aparţine Guerrinei Piscaglia, în vârstă de 50 de ani, care a dispărut din Arezzo, în Toscana, în urmă cu un an, afirmă The Times.
Pe de cealalată parte, un tânăr afirmă că a legat o prietenie strânsă cu preotul acuzat de homosexualitate, pe care l-a întâlnit pe Facebook.
În aceste interacţiuni online, preotul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu alte figuri religioase, precum şi cu membri ai Gărzii Elveţiene de la Vatican, folosindu-se de Internet pentru a găsi noi parteneri.
În urma implicării arhiepiscopului de Taranto Filippo Santoro, preotul respectiv a fost caterisit, odată ce s-a stabilit că acuzaţiile se susţin. El a adăugat că acuzaţiile includ comportament care este „absolut incompatibil cu preoţia”.