Un reporter de la Washington Post va fi judecat pentru spionaj în Iran
Un jurnalist al cotidianului american Washington Post, Jason Rezaian, care a fost arestat în urmă cu nouă luni în Iran va fi judecat pentru patru capete de acuzare, inclusiv spionaj, a anunţat avocatul său, informează BBC News.
Avocatul corespondentului cotidianului la Teheran, Leila Ahsan, spune că acesta este acuzat de „colaborare cu un Guvern ostil” şi „propagandă”.
După ce a fost aretat în iulie şi acuzat în decembrie, Washington Post a numit absurde şi demne de dispreţ” acuzațiile împotriva jurnalistului, care includ strângere de informaţii despre „politica internă şi externă” şi oferirea lor unor „persoane cu intenţii ostile”.
De asemenea, avocatul jurnalistului a spus că nu există dovezi împotriva clientului său, adăugând că, în calitate de jurnalist, „este în natura profesiei să obţii acces la informaţii şi să le publici”.
Jason Rezaian, cetăţean americano-iranian, este deţinut la închisoarea Evin din Teheran şi urmează să fie judecat de Tribunalul Revoluţionar, care audiază cazurile referitoare la securitatea naţională, mai notează Mediafax.