Un vas de croazieră a lovit un dig în apropierea frontierei dintre Statele Unite și Canada: Cel puțin 30 de răniți

Publicat: 20 06. 2015, 12:52
Foto: cruisin.me

Cel puțin 30 de persoane au fost rănite după ce un vas de croazieră a lovit un dig, pe canalul Saint. Lawrence din statul american New York. La bordul navei erau 274 de pasageri, informează B1 TV.

Potrivit pazei de Coastă americană nava care circula între Montreal și Toronto, a lovit un dig în apropierea frontierei dintre Statele Unite și Canada.

Trei membri ai echipajului și 27 de pasageri au fost răniți în incident. Victimele au fost transportate la un spital din zona Massena.