Una dintre cele mai mari comori ale arheologiei, cunoscută sub numele de Venus din Milo, a fascinat lumea.
Povestea acestei capodopere a început pe 8 aprilie 1820, când un fermier grec a găsit fragmente de marmură în timp ce își lucra pământul pe insula Milos.
Marinarul francez Olivier Voutier l-a încurajat să continue săpăturile, fiind scoase la lumină două bucăți mari ale sculpturii, o mână care ținea un măr și alte elemente decorative.
După negocieri tensionate, statuia a fost cumpărată de Franța și oferită regelui Ludovic al XVIII-lea. Acesta a decis ca sculptura să fie expusă la Muzeul Luvru începând cu anul 1821, unde a rămas până în prezent.
Realizată din marmură de Paros și având o înălțime de peste doi metri, statuia o reprezintă cel mai probabil pe Afrodita, zeița iubirii.
Figura are o poziție elegantă, cu greutatea pe piciorul drept, iar în timp ce chipul are trăsături idealizate, trunchiul este redat extrem de realist.
Un aspect intrigant este lipsa brațelor, dar și a lobilor urechilor sau a unei părți din picior. Există indicii că brațul drept era susținut inițial de un element metalic, iar mantia elaborată pe partea dreaptă sugerează că opera a fost creată pentru a fi privită dintr-un anumit unghi.
Deși este celebrată mondial, opera stârnește dispute aprinse în rândul specialiștilor din cauza originilor sale. O inscripție pierdută ulterior ar fi indicat numele sculptorului Alexandros din Antiohia, însă această ipoteză este contestată, scrie Adevărul.
De asemenea, dacă inițial s-a crezut că aparține perioadei clasice, studiile moderne arată că este o operă elenistică, realizată între anii 160 și 110 î.Hr. Lipsa brațelor a dat naștere multor teorii: varianta principală este că zeița ținea mărul discordiei, dar alți cercetători propun ipoteza unui scut sau a unui grup statuar complex.