Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, a declarat că planurile Uniunii Europene privind impunerea unui embargo pe petrolul rusesc sunt blocate de un singur stat membru. Diplomații UE susțin că e vorba despre Ungaria.
Oficialii de la Budapesta nu s-au ferit să-și exprime opoziția și-n public. De altfel, premierul Viktor Orban e văzut tot mai mult ca un cal troian al Rusiei în UE și NATO, el opunându-se mai multor măsuri. Amintim că, după ce a câștigat recentele alegeri legislative, Orban l-a enumerat printre adversarii săi pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
„Întreaga Uniune e ținută ostatică de un singur stat membru.. Trebuie să ne punem de acord, nu putem fi ținuți ostatici!”, a declarat Gabrielius Landsbergis, la sosirea la o întâlnire cu omologii săi, citat de Reuters.
Țara care opune rezistență e Ungaria, susțin diplomați UE.
Katalin Novak, recent învestită în funcţia de preşedinte al Ungariei, a susținut că țara sa „e pregătită să facă sacrificii pentru pace” și nu-i împiedică nici pe aliați să facă aceste sacrificii, numai că Budapesta nu va fi de acord cu decizii care cer ungurilor „sacrificii mai mari decât durerea pe care ar provoca-o Rusiei”.
Amintim că, pe 4 mai, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat că executivul comunitar propune al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include și stoparea treptată a importurilor de petrol.
„Să fie clar: nu va fi ușor, pentru că unele state UE sunt foarte dependente de petrolul rusesc, dar pur și simplu trebuie să facem acest pas”, a declarat Ursula von der Leyen, în Parlamentul European.
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat deja că se va pune noului pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. El a spus că propunerea Comisiei Europene ar echivala cu o „bombă atomică” aruncată asupra economiei ungare. Pentru poziția sa, el a fost lăudat de Rusia.
Joi, șeful diplomației ungare a declarat că țara sa se opune embargoului pe petrol rusesc deoarece măsura ar duce la o creștere cu 55% a prețului gazelor în Ungaria.
Chiar și așa, Uniunea Europeană încă speră la un acord asupra embargolui până la finele acestei luni.