Ungaria: S-a stabilit întrebarea de la referendumul privind migranţii

Publicat: 01 03. 2016, 11:01
Foto: economica.net

Comisia Naţională Electorală ungară a stabilit care va fi intrebarea adresată în cadrul referendumului vizând să contracareze un sistem de redistribuire a migranţilor în Uniunea Europeană pe baza unor cote obligatorii, potrivit gandul.info.

Ungurii vor fi întrebați în cadrul acestui referendum „Vreţi să permiteţi Uniunii Europene să impună ca obligatorie mutarea unor cetăţeni care nu sunt unguri în Ungaria, fără aprobarea Adunării Naţionale?”

Curtea Supreme ungară (Kuria) trebuie însă să aprobe întrebarea.

Comisia a condamnat perturbarea procedurii depunerii unor iniţiative în vederea organizării unor referendumuri, în cadrul unui eveniment separat. „Prezenţa şi comportamentul” unui grup de „huligani” în sediul Biroului Naţional pentru Alegeri, în timp ce deputaţi socialişti şi „persoane private” depuneau iniţiative în vederea unui referendum, sunt împotriva legii, a denunţat Comisia luni.

În acest fel, Comisia a răspuns unei plângeri depuse de către socialistul Istvan Nyako, care a insistat că a fost reţinut de „huligani”, iar o „persoană privată”, care a sosit la Birou ulterior, a reuşit să înregistreze iniţitiva înaintea socialiştilor.

Cele două referendumuri vizează interzicerea cumpărăturilor duminica în Ungaria.

Comisia a declarat că nu poate stabili dacă „huligani” i-au reţinut efectiv pe socialişti sau dacă „persoana privată şi însoţitorul ei au profitat de situaţie”. Alegătorii urmează să spună dacă sunt de acord sau nu ca magazinele să rămână în continuare închise duminica.

Inițiativa a fost depusă marţi, după ce socialiştii au formulat o plângere în care afirmă că un grup de „huligani skinheads” i-au reţinut pe reprezentanţii partidului la intrarea în sediul Biroului, acest lucru în timp ce un alt iniţiator şi însoţitorul acestuia intrau în sediu şi au reuşit să-şi înregistreze iniţiativa cu doar câteva secunde înaintea socialiştilor.