Uniunea Europeană cere aplicarea rapidă a Acordului de la Geneva
Uniunea Europeană a cerut, marți, aplicarea rapidă a Acordului de la Geneva pentru detensionarea situației din Ucraina, relatează AFP.
„Cerem tuturor părţilor să respecte termenii şi condiţiile Acordului de la Geneva. (…) Toate prevederile Acordului trebuie aplicate”, a declarat Michael Mann, purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acţiune Externă.
„Aşteptăm să vedem aplicarea Acordului pe teren. Am văzut deja semne că s-ar aplica, ceea ce este bine”, a subliniat oficialul UE.
Acordul de la Geneva, semnat între SUA, UE, Rusia şi Ucraina, prevede retragerea insurgenţilor proruşi din instituţiile pe care le ocupă, dezarmarea grupărilor ilegale şi descentralizarea administrativă.
Tot marți, președintele interimar ucrainean, Oleksandr Turcinov, a declarat că acţiunile insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei anulează Acordul de la Geneva.