Vacanța tragică a unei românce: A murit în Grecia, după ce i s-a făcut rău în Halkidiki / Ambulanţa a venit după 75 de minute
Presa greacă scrie că o turistă din România a murit în Halkidiki după ce ambulanța a întârziat mai mult de o oră.
Vacanța în Grecia s-a transformat într-o tragedie pentru o româncă
Femeia, în vârstă de 63 de ani, coborâse de pe un vas de croazieră când i s-a făcut rău într-o tavernă din Halkidiki. Apelul la 112 a venit imediat, dar ambulanţa a ajuns abia după 75 de minute, scrie Libertatea.ro.
Turista făcea parte dintr-un grup aflat într-o croazieră, care a debarcat miercuri în portul Ouranoupoli și în jurul orei 14.00,. Ea s-a simțit rău în timp ce se afla într-o tavernă cu grupul, iar serviciul de urgență a fost alertat imediat.
Femeia a murit, după ce ambulanța a sosit peste 75 de minute
Românca nu a reușit să supraviețuiască, după ce au trecut 75 de minute până la sosirea ambulanței. Medicii nu au mai putut să o salveze, astfel că, decesul a fost înregistrat la ora 16.00, la două ore după ce femeii i s-a făcut rău, potrivit publicației locale ThessToday.
Întreaga prefectură Halkidiki are doar cinci centre medicale, iar distanțele dintre ele sunt destul de mari. Așadar, în ciuda faptului că ambulanța a pornit de la Centrul de sănătate Agios Nikolaos spre Ouranoupoli, distanța pe care a trebuit să o parcurgă a fost de o oră și 15 minute, conform sursei citate.