Vaccinarea ar putea deveni obligatorie și pentru medicii din Marea Britanie. Ce a declarat Sajiq Javid, secretarul sănătății

Vaccinarea ar putea deveni obligatorie și pentru medicii din Marea Britanie. Ce a declarat Sajiq Javid, secretarul sănătății
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Secretarul britanic al sănătății, Sajid Javid, a declarat că înclină spre a face vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie pentru tot personalul sistemului britanic de sănătate, dar a precizat că încă nu a fost luată o decizie finală, transmite Politico Europe.

Secretarul britanic Jajiq Javid, despre introducerea vaccinării obligatorii pentru medici: „Încă mai rămâne să luăm o decizie finală”

„A fost o discuție pe tema asta, tocmai s-a încheiat. Încă mai rămâne să luăm o decizie finală”, a spus Sajid Javid, luni, pentru SkyNews. „Înclin spre a o face”, a continuat el.

„Oamenilor din NHS (sistemul britanic de sănătate, n.r.) li s-au oferit pe bună dreptate vaccinuri chiar la început, de când am avut vaccinul”, a mai spus oficialul britanic. „Deci dacă nu s-au vaccinat până acum, atunci există o problemă legată de siguranța pacientului, iar asta e ceva ce guvernul ar lua foarte în serios”, a adăugat Sajid Javid.

În luna septembrie încă erau nevaccinați anti-COVID-19 peste 100.000 de angajați din NHS Anglia.

Dacă parlamentul britanic aprobă vaccinarea obligatorie, spune Javid, nu va dura „luni și luni” până când va fi introdusă măsura. Totuși, oficialul guvernului de la Londra s-a ferit să ofere vreun calendar în acest sens.

NHS resimte și el presiunea valului 4, cu liste pe care așteaptă tratament de non-urgență peste 5 milioane de persoane.

În Marea Britanie au fost depistate peste 36.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, fiind înregistrate încă 38 de decese în rândul bolnavilor de COVID-19, arată datele centralizate luni seară de Worldometer.

Ultima oră
21:27 - Gabriela Firea: Solicit primarului general să anuleze de îndată taxa de intrare în Târgul de Crăciun din București. Și familiile cu venituri mici au dreptul să viziteze un târg de Crăciun! (VIDEO)
21:09 - Nicolae Ciucă: Scopul întâlnirii cu Nicușor Dan, să mă asigur că bucureștenii nu vor fi lipsiți de energie termică și apă caldă în această iarnă, dar și să mă informez despre problemele Primăriei Generale
20:46 - Varianta Omicron, detectată și în Germania și Italia. Patru țări europene au depistat până acum cazuri de infectare cu tulpina sud-africană
20:33 - Mihaela Sandu, medalie de bronz la Campionatul European de Șah pe echipe. Rezultate excelente și pentru Bogdan Deac, care continuă să avanseze în clasamentul mondial
20:15 - Restricțiile din Capitală, prelungite până pe 8 decembrie: Masca rămâne obligatorie / La ceremoniile de 1 Decembrie pot participa doar persoane vaccinate sau trecute prin boală (DOCUMENT)
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o
18:52 - Viktor Orban, scrisoare de felicitare pentru Nicolae Ciucă: Pandemia a arătat că Ungaria și România pot conta întotdeauna una pe cealaltă / Premierul ungar, încântat de prezența UDMR la guvernare
18:32 - Circa 62.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 7,71 milioane au primit măcar o doză în cele 11 luni scurse de la debutul campaniei
18:14 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie. În această perioadă, puterea e a celor echilibrați și cu forță sufletească (VIDEO)