Este DRAMĂ în showbiz! Celebrul cântăreț a recunoscut că și-a filmat PARTENERELE cu care avea relații intime: ‘Am făcut o greșeală mare’

Publicat: 21 03. 2019, 19:49
Sursa: Pixabay

Cântăreţul K-pop Jung Joon Young este acuzat că s-a filmat în timp ce întreținea relații intime cu mai multe femei, iar apoi ar fi publicat pe Internet clipurile, fără a avea însă acordul acestora.

Bărbatul a fost arestat pentru faptele sale, în urma unui mandat provenit de la un tribunal din Seul.

Vedeta K-pop a recunoscut acuzațiile, potrivit cărora el a filmat în secret relațiile sexuale pe care le-a avut cu zece femei, scrie DPA citat de Agerpres.

„Îmi cer scuze, am făcut o greşeală mare şi impardonabilă”, a spus Jung în timpul audierii, potrivit Yonhap.

După ce acuzaţiile împotriva sa au ieşit la iveală, Jung s-a retras din industria de divertisment.