Vicepremierul Ana Birchall s-a întâlnit la Bruxelles cu Secretarul american al Energiei, Rick Perry: Despre ce au discutat cei doi oficiali 

Publicat: 03 05. 2019, 11:12
Foto: twitter.com/SecretaryPerry

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat joi la prima ediție a Forumului de afaceri la nivel înalt UE-SUA în domeniul energiei, care a avut loc la Bruxelles.

În marja reuniunii, Ana Birchall a avut o întrevedere bilaterală cu Rick Perry, Secretarul Energiei al SUA, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Ulterior, oficialul american a postat un mesaj pe Twitter în care apreciază că întâlnirea cu vicepremierul României a fost una foarte productivă.

”Am avut o întâlnire bilaterală productivă cu vicepremierul român Ana Birchall, pe tema modului în care tehnologiile americane din domeniul energiei pot consolida securitatea regională în cadrul parteneriatului nostru strategic România – SUA.

Printre oficialii europeni și americani care au participat la reuniune se numără Gordon Sondland, ambasadorul Statelor Unite pentru relaţia cu Uniunea Europeană, Miguel Arias Cañete, comisarul european pentru energie și schimbări climatice, Dominique Ristori, director general pentru energie în cadrul Comisiei Europene, precum și reprezentanți la nivel ministerial din statele membre UE. Totodată, printre invitați s-au aflat numeroși reprezentanți ai unor companii care activează în domeniul energiei din Europa și SUA.

Viceprim-ministrul Ana Birchall s-a întâlnit la Bruxelles cu Secretarul american al Energiei, Rick Perry: Despre ce au discutat cei doi oficiali