Vicepreşedintele Bitcoin Foundation, acuzat de spălare de bani prin intermediul monedei virtuale
Vicepreşedintele Bitcoin Foundation, Charlie Shrem, este acuzat în Statele Unite de conspiraţie pentru spălare de bani, de 1 milion de dolari, prin intermediul monedei virtuale.
Shrem, de 24 de ani, un susţinător proeminent al monedei virtuale, numit de procurori „un milionar bitcoin”, a fost arestat luni, la sosirea pe aeroportul J.F. Kennedy din New York, după ce a susţinut un discurs la Amsterdam, scrie Bloomberg.
Bitcoin Foundation reprezintă operatorii şi deţinătorii de monede bitcoin în faţa unei comisii înfiinţate de autorităţile financiare americane pentru supravegherea tranzacţiilor cu moneda virtuală.
Shrem a fost şi director general al BitInstant, o platformă de tranzacţionare a bitcoin, nefuncţională de la începutul acestui an.
Prin inculparea lui Shrem, autorităţile americane au ajuns în cercul de persoane responsabile cu promovarea şi standardizarea monedei.
Shrem a negat toate acuzaţiile. El a fost eliberat pentru o cauţiune de 1 milion de dolari, dar trebuie să rămână în arest la domiciliu.
Procurorii au explicat că există riscul ca acesta să plece din ţară, având în vedere că obişnuieşte să călătorească mult, are o avere de 6 milioane de dolari, conform declaraţiilor proprii, şi deţine un avion personal.
Bitcoin a fost lansată în 2008 de un grup de programatori, cunoscut sub numele de Satoshi Nakamoto.
Moneda virtuală poate fi generată, într-un număr limitat, de utilizatorii unui program special creat, prin efectuarea unor calcule matematice complexe, şi nu este reglementată de vreo autoritate centrală.