Președintele Franței, Emmanuel Macron și cancelarul Germaniei, Angela Merkel au pledat joi în cadrul unei întâlniri de la Palatul Elysee din Paris, pentru intensificarea cooperării bilaterale, reformarea zonei euro și pentru crearea unui post de ministru european de Finanțe, potrivit Mediafax.
"Cred că am arătat imediat după instalarea noului Guvern al Franţei că suntem pregătiţi pentru impulsionarea relaţiilor franco-germane.
Nu am nimic împotriva creării unui buget al zonei euro şi putem discuta despre înfiinţarea unui post de ministru european al Finanţelor.
Suntem de acord asupra ideii că zona euro trebuie reformată şi că trebuie dezvoltată în continuare. Este în interesul nostru ca toate ţările zonei euro să fie puternice", a declarat canceralur german.
"Este o revoluţie profundă, dar nu ne temem de revoluţii când sunt efectuate în mod paşnic şi durabil", a explicat Emmanuel Macron.
Cei doi lideri europeni au stabilit și să dezvolte un sistem al capacităţilor aeriene europene, care să înlocuiască pe termen lung să înlocuiascăactualele flote de avioane de vânătoare.