Formațiunea lui Viktor Orban a câștigat în mod categoric alegerile europarlamentare din Ungaria

Publicat: 26 05. 2019, 22:15
Foto: Premierul Ungariei, Viktor Orban

Viktor Orban continuă să domine în mod categoric scena politică din Ungaria! Fidesz a câștigat alegerile cu un procent de 56%, potrivit estimărilor de după vot.

Partidul Socialist (stânga) este creditat cu 10%, iar Coaliţia Democratică are un scor similar.

Formaţiunea naţionalistă Jobbik a obţinut 9%.

Felul categoric în care a câștigat Viktor Orban este important în conflictul avut de acesta cu grupul popularilor europeni din care a fost suspendat ca urmare a declarațiilor agresive la adresa liderilor europeni.

Viktor Orban a susținut că discuțiile privind rămânerea Fidesz vor avea loc după alegeri. Numeroase surse susțin că Fidesz ar putea forma un grup comun cu formațiunile naționaliste ale lui Salvini și Le Pen.