Vladimir Putin acuză Ucraina că "poartă responsabilitatea" tragediei produse pe teritoriul său

Publicat: 18 07. 2014, 11:00

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat joi Ucraina că „poartă responsabilitatea teribilei tragedii” care a implicat un avion de linie al companiei Malaysia Airlines prăbuşit în estul Ucrainei, cu 298 de persoane la bord, relatează The Sidney Morning Herald. „Nu există îndoială că statul pe teritoriul căruia s-a petrecut acest lucru poartă responsabilitatea acestei teribile tragedii. Această tragedie nu ar fi avut loc dacă domnea pacea în această ţară, dacă operaţiunile militare nu ar fi fost reluate în sud-estul Ucrainei”, a declarat preşedintele rus, citat de agenţia RIA Novosti.

Preşedintele rus a afirmat că le-a cerut oficialilor militari ruşi „să acorde tot sprijinul necesar pentru a se face lumină în privinţa acestui act criminal”.

El „a subliniat asupra faptului că această tragedie a arătat din nou necesitatea unei soluţionări urgente şi paşnice a crizei acute din Ucraina”, într-o conversaţie la telefon cu premierul olandez Mark Rutte, potrivit unui comunicat emis de Kremlin.