Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi că ar accepta creșterea puterii parlamentului și a limitării numărului d emandate prez idențiale, în urma modificării Constituției Rusiei.
Aflat la putere fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru din 1999, Putin, în vârstă de 67 de ani, urmează să renunţe la funcţie în 2024, când se încheie al patrulea său mandat prezidenţial.
„Nu este posibil de a face schimbări decât după o pregătire şi o discuţie aprofundată în societate. Trebuie să fii foarte atent”, a spus Putin la tradiţionala sa conferinţă de presă anuală.
Conform actualei constituţii, care interzice exercitarea a mai mult de două mandate prezidenţiale consecutive, Putin este împiedicat să candideze din nou imediat.
Putin a declarat joi că este deschis ideii de a face modificări constituţionale în ceea ce priveşte puterile parlamentare şi instituţiile preşedinţiei şi primului ministru, dar a spus Rusia ar trebui să dea dovadă de prudenţă.