Vladimir Putin își cere scuze public, după 14 ani de la întâlnirea care a terifiat-o pe Angela Merkel. Gestul liderului rus care a speriat-o

Vladimir Putin își cere scuze public, după 14 ani de la întâlnirea care a terifiat-o pe Angela Merkel. Gestul liderului rus care a speriat-o
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Dmitry Astakhov

Angela Merkel a povestit în noua sa carte de memorii, „Libertate”, despre un eveniment neplăcut, de la una dintre întâlnire cu liderul rus, Vladimir Putin, pe când Merkel era încă șefa executivului german. Cunoscând faptul că Putin avea obiceiul de a-și mai aduce câinele la întâlnirile cu oaspeţii străini, încă de cu un an înainte, Angela Merkel i-a cerut unui asistent să solicite Kremlinului să nu-l scoată pe Koni în prezenţa ei, pentru că îi este frică de câini.

Vladimir Putin a încercat să profite de această vulnerabilitate a cancelarei. Astfel, în 2006, la o întâlnire cu Angela Merkel la Moscova, Putin a venit cu un câine mare de pluș și a glumit pe seama fricii lui Merkel, spunând că nu mușcă. Însă, la o întrevedere din 2007, desfășurată la Soci, Putin și-a adus labradorul, care s-a plimbat prin încăpere, apropiindu-se de Merkel. Fiind vizibil deranjată și simțindu-se inconfortabil, fosta şefă a executivului german a fost nevoită să își înfrunte teama,  în faţa fotografilor şi a camerelor de televiziune, potrivit BFM TV.

Putin neagă că ar fi știut despre fobia Angelei Merkel

Întrebat joi despre incident, Putin a negat că ar fi știut despre fobia lui Merkel şi a susținut că şi-a prezentat scuzele în fața lui Merkel, ulterior.

„Sincer – i-am spus deja lui Merkel, nu ştiam că îi este frică de câini. Dacă aş fi ştiut, nu aş fi făcut-o niciodată. Dimpotrivă, am vrut să creez o atmosferă relaxată şi plăcută”, a spus el într-o conferinţă de presă, în timp ce se abținea să nu râdă.

Putin şi-a mai cerut o dată scuze, în cadrul aceleași conferințe în care a fost întrebat despre incident.

„Fac apel la ea din nou şi îi îi zic: «Angela, te rog, iartă-mă. Nu am vrut să-ţi provoc nicio suferinţă»”.

Angela Merkel susține că Putin s-ar fi bucurat de disconfortul pe care i l-a creat

Merkel descrie incidentul ca fiind un calvar pentru ea și susține că Putin s-ar fi bucurat în sinea lui de situația neplăcută în care a reușit să o pună.

„Am încercat să ignor câinele, chiar dacă se mişca mai mult sau mai puţin chiar lângă mine. Am interpretat expresiile faciale ale lui Putin ca şi cum s-ar bucura de situaţie”, scrie fostul cancelar german.

„A vrut doar să vadă cum reacţionează o persoană în suferinţă? A fost o mică demonstraţie de putere? M-am gândit doar: «Rămâi calmă, concentrează-te asupra fotografilor, va trece»”, concluzionează Angela Merkel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:07 - Declarația neașteptată pe care i-a făcut-o Donald Trump, Prințului William. „Unii oameni arată mai bine…”
22:03 - Polițiști loviți și amenințați cu moartea de un șofer oprit în trafic! Avea farurile stinse, mirosea a alcool și a refuzat să i se pună etilotestul
21:58 - Diana Șoșoacă, noi dezvăluiri despre Călin Georgescu: „Îl susțineam dintr-o obligație de situație, dar ce era după el, era potopul! De abia aștept să …”
21:55 - Radu Miruță (USR), despre instituțiile responsabile pentru criza politică: „Fie nu au mirosit nimic și e grav, fie au mirosit și au fost parte din povestea asta”
21:39 - Vlad Nistor: Mi se pare că noi toți ne ducem după fentă. Tot ce se întâmplă zilele acestea e ceva construit pentru a distrage atenția opiniei publice (VIDEO)
21:38 - Adrian Țuțuianu: „Cred că mulți oameni s-au lămurit că domnul Călin Georgescu amestecă lucrurile, minte de foarte multe ori prin omisiune / Trebuie să existe credibilitate în toate acțiunile statului” (VIDEO)
21:33 - România, țara din UE cu cei mai puțini pensionari care continuă să lucreze. De ce revin românii pe piața muncii după retragere
21:12 - Ministrul Apărării și ambasadoarea SUA, în vizită la Baza de la Kogălniceanu. Angel Tîlvar: Am simțit nevoia să transmit tuturor aliaților noștri că România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic
21:11 - Beatrice Mahler, semnal de alarmă despre Boala X, cu un nivel ridicat de mortalitate: „În cel mai mare spital de boli respiratorii din România acestă informare nu s-a primit” / „Ministrul Rafila are alte priorităţi”
21:03 - Călin Georgescu crede că o să fie arestat. Scenariul la care se așteaptă: „Așa arată monștrii pe care îi avem în jurul nostru”