Washingtonul respinge calendarul electoral fixat de junta militară din Thailanda
Statele Unite au respins categoric, vineri, planul şefului juntei militare, care tocmai a preluat puterea în Thailanda, de a nu organiza alegeri în cel puţin un an, relatează AFP.
„Ştim că au anunţat o, citez, foaie de parcurs către democraţie, dar aceasta conţine foarte puţine detalii”, a denunţat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki.
Washingtonul este de părere că ea mai bună modalitate de a merge înainte este „fixarea unui calendar pentru organizare de alegeri anticipate şi facilitarea desfăşurării unui proces electoral deschis şi transparent”.
Şeful juntei, a anunţat, vineri, că nu va organiza alegeri în cel puţin un an.
După puţin peste o săptămână de la preluarea puterii, generalul Prayut Chan-O-Cha s-a adresat naţiunii pentru a face cunoscută „agenda sa de un an şi trei luni” până la alegeri.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane a apreciat că acest calendar de 15 luni este prea lung.
„Nu ne dorim ca lucrurile să se termine în haos”, a subliniat Psaki.
„Credem că fixarea unei agende pentru alegeri anticipate este (…) singura măsură adecvată”, a insistat ea.
„Nu există niciun motiv (ca alegerile) să nu poată avea loc într-un termen mai scurt scurt”, a conchis purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.
Junta militară care a preluat puterea în Thailanda a anunţat că 155 de persoane, inclusiv fostul premier Yingluck Shinawatra, au interdicție de a părăsi țara, iar peste 100 de reprezentanţi politici au fost convocaţi de către militari.
Pe de altă parte, fostul premier Yingluck Shinawatra, destituită din funcţie de către justiţie, s-a prezentat la convocarea de către juntă, la o zi după o lovitură de stat.
„Ea a sosit”, a declarat pentru presă Wim Rungwattanajinda, un colaborator al fostului premier. Yingluck Shinawatra s-a prezentat, la fel ca Niwattumrong Boonsongpaisan, care a asigurat interimatul după ce aceasta a fost destituită de justiţie la 7 mai.
În total, peste 100 de reprezentanţi politici atât din cadrul Partidului Puea Thai (fost guvernamental), cât şi din cadrul Partidului Democrat (opoziţie) au fost convocaţi vineri de către autorii loviturii de stat condamnate de către comunitatea internaţională.
Aproximativ 30 de tineri thailandezi au încălcat interdicţiile impuse de juntă şi au manifestat în faţa Monumentului Democraţiei, potrivit unui fotograf AFP. Militarii i-au ignorat.