Yanis Varoufakis: Dacă poporul elen va accepta condițiile creditorilor europeni, voi demisiona. Grecia vrea cu disperare să rămână în zona euro
Dacă grecii vor accepta propunerile de reformă ale creditorilor, la referendumul de duminică, ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis va demisiona din funcţie, relatează Reuters.
Acesta a subliniat că se așteaptă ca grecii să urmeze recomandarea Guvernului de a respinge propunerile creditorilor care înseamnă noi majorări de taxe şi reduceri ale cheltuielilor, în schimbul continuării sprijinului frinanciar. Însă, „Grecia vrea cu disperare să rămână în zona euro”, a accentuat acesta.
„În eventualitatea unui vot afirmativ, nu voi mai fi ministru de Finanţe luni seara. Dar îl voi ajuta pe succesorul meu să traverseze criza datoriilor”, a declarat joi Varoufakis, într-un interviu acordat televiziunii Bloomberg la Atena.
El a arătat că „mai degrabă şi-ar tăia mâna” decât să semneze un nou acord care nu restructurează datoria publică a Greciei.
„Ceea ce spunem poporului grec este gata cu prelungirea şi amăgirea. Vrem să reformăm această ţară, dar vrem să o facem în contexul unei restructurări a datoriei”, a explicat ministrul.
Guvernul grec va găsi o cale pentru semnarea unui acord cu creditorii, dacă grecii vor vota „da” la referendum, dar dacă vor spune „nu”, atunci autorităţile vor începe negocieri pentru un nou acord, a spus Varoufakis.
Miniştrii de Finanţe ai ţărilor din zona euro au stabilit miercuri ca orice negociere cu Guvernul Greciei să fie amânată până după anunţarea rezultatului referendumului programat duminică, a anunațat Peter Kazimir, ministrul de Finanţe al Slovaciei. (Detalii AICI)