Zelenski acuză Rusia că a încălcat „armistițiului de Paște” ordonat de Putin. „Atacurile rusești continuă”

Zelenski acuză Rusia că a încălcat „armistițiului de Paște” ordonat de Putin. „Atacurile rusești continuă”
ABACAPRESS.COM

Vladimir Putin a propus sâmbătă un „armistițiu de Paște”, pe care președintele ucrainean, deși l-a privit cu scepticism, l-a acceptat. La câteva ore după ce își exprimase acordul cu privire la armistițiu printr-o postare pe X, Volodimir Zelenski face o nouă postare în care acuză Rusia de încălcarea încetării focului, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște astăzi, de la ora 18:00 (15:00 GMT) până la miezul nopții de duminică spre luni (21:00 GMT duminică). Dau ordin să încetăm toate ostilitățile în această perioadă

Presupunem că partea ucraineană ne va urma exemplul”, a spus șeful statului rus. Cu toate acestea, Vladimir Putin a cerut forțelor ruse să fie pregătite pentru un „răspuns imediat și cuprinzător” în cazul „încălcării armistițiului”.

„Dacă Rusia este gata să se angajeze cu adevărat (la o încetarea a focului – n.r.), Ucraina va face același lucru”, a scris președintele ucrainean pe X, adăugând că propune „prelungirea încetării focului dincolo de 20 aprilie”.

Însă, spre sfârșitul zilei de sâmbătă, Volodimir Zelenski revine cu o nouă postare pe X, în care reclamă faptul că „atacurile rusești continuă în mai multe sectoare ale frontului”, în timp ce o alertă antiaeriană a sunat la Kiev.

Guvernatorul regiunii Herson, din sudul Ucrainei, a raportat atacuri cu drone rusești în același timp.

În jurul orei 18:00 (15:00 GMT), un atac cu opt drone rusești a provocat incendii în apartamentele unui bloc turn rezidențial. Mai târziu, în aceeași seară, alte trei drone au lovit două sate, potrivit declarațiilor lui Oleksandr Prokudin. În același timp, forțele aeriene ale Ucrainei au emis alerte de raid aerian în mai multe regiuni din estul țării.

 

Rusia și Ucraina au făcut cel mai mare schimb de prizonieri de până acum

Tot sâmbătă, a avut loc și cel mai mare schimb de prizonieri dintre Rusia și Ucraina de până acum. 246 de soldați ai ambelor tabere au fost eliberați, plus 31 de ucraineni răniți și 15 ruși răniți. Emiratele Arabe, mediator al acestei operațiuni, a cofirmat schimbul.

Armistițiul ordonat de Putin sâmbătă vine în timp ce eforturile administrației președintelui american Donald Trump de a găsi o cale de încetare permanentă a focului în Ucraina par să fi stagnat în ultimele zile. Ca urmare, Trump a avertizat că se va retrage din negocierile de pace dacă nu se înregistrează progrese semnificative în discuțiile separate purtate de emisarul său cu Kievul și Moscova în ultimele săptămâni.

Tot vineri, Kremlinul a declarat că moratoriul privind atacurile asupra complexurilor energetice, anunțat în martie pentru 30 de zile, a „expirat”. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc aproape zilnic de încălcarea acesteia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`