Patriarhia Română marchează un moment istoric. 16 femei românce primesc zi de cinstire în calendarul ortodox

Nu doar sfinții din vechime fac minuni. Ele se petrec și astăzi, chiar sub ochii noștri, prin oameni aparent obișnuiți. O femeie își vindecă sora de o boală gravă, într-un mod care sfidează explicațiile medicale. Alta reușește să îmblânzească animalele sălbatice doar prin blândețe și cuvânt bun. Sunt întâmplări reale, confirmate de martori care au fost de față și au văzut totul cu propriii ochi.

Pentru aceste fapte impresionante, Biserica Ortodoxă a hotărât să le recunoască sfințenia. Mai presus de toate însă, decizia vine ca o recunoaștere a vieților lor trăite în credință, sacrificiu și iubire. Șaisprezece femei primesc oficial zi de cinstire în calendarul ortodox, iar credincioșii se vor putea ruga lor. Este un moment cu totul special, care marchează o pagină importantă din viața Bisericii.

Cum arată o minune trăită pe propria piele

Uneori, viața te pune în fața unor alegeri imposibile, iar răspunsurile vin din locuri neașteptate.

„Într-un moment de cumpănă al vieţii mele, într-o operaţie de cancer, voiau să îmi scoată vezica şi să îmi pună două pungi la rinichi. Am ieşit în curtea spitalului ca să gândesc dacă să accept această intervenţie sau nu. Şi urca între timp pădurarul locului la măicuţa la munte şi mă sună maica şi îmi spune: surioară, să nu primeşti intervenţia, că nu o să fie nevoie. Şi atunci am zis: maică, de unde ştii, pentru că nu vorbisem cu nimeni deocamdată. Şi atunci ea a zis: ştie Domnul, să nu primeşti, că o să fie bine”, a spus maica Nectaria, sora Sfintei Elisabeta.

Maica Nectaria și sora ei de sânge, Elisabeta, își doreau încă din copilărie să fie în slujba lui Dumnezeu. Pe atunci, însă, nu înțelegeau pe deplin ce presupune această chemare. Elisabeta a ajuns la Ierusalim, unde a primit vestea cruntă a bolii și, la scurt timp, s-a stins.

Potrivit mărturiilor, în ultimele clipe ar fi trecut printr-o experiență spirituală profundă. Atunci ar fi cerut ajutorul Maicii Domnului și al Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

„Dracii au început să o chinuie, a cerut ajutorul Maicii Domnului şi Sfântului Ioan Iacob Hozevitul şi Maica Domnului i-a certat pe diavoli şi le-a zis: de ce chinuiţi sufletul acesta dacă încă nu a fost judecat? Şi a fost dusă într-un loc foarte frumos, luminos, în care erau multe trepte, îngeri pe de o parte şi de alta. S-a auzit un glas foarte puternic şi a zis: duceţi-o de aici, că nu este pregătită!”, a declarat Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal, notează observatornews.ro.

Care a fost, de fapt, misiunea Sfintei Elisabeta

După ce a trecut prin moarte clinică și s-a întors la viață, maica Elisabeta a vorbit despre un mesaj clar primit de Sus. Spunea că are o misiune precisă, să se vindece pe ea însăși și apoi să aducă vindecare și altora.

„Atunci i-a zis Sfântul Ioan Iacob Hozevitul: dacă vrei să te desăvârşeşti, urmează viaţa pustnicească. A mers direct în munţii Giumalău, unde şi-a făcut o chilie pustnicească săpată în pământ, acolo unde a vieţuit mai bine de 16 ani.”, a spus consilierul patriarhal.

În tot acest timp, oameni din toate colțurile țării au urcat la ea cu ultima speranță. Printre ei s-a numărat și sora ei, Nectaria, care a petrecut 42 de zile pe munte. După această perioadă, nu a mai avut nevoie de nicio intervenție medicală și este bine și astăzi. Pădurari, măicuțe și credincioși povestesc fiecare experiențe aparte, greu de pus în cuvinte. Cei apropiați spun că Elisabeta a fost un copil ales, o lucrare vie a lui Dumnezeu.

Maica Elisabeta s-a stins în 2014, însă cei care au cunoscut-o sunt convinși că minunile ei nu s-au oprit. Ele continuă discret, prin credința celor care îi pomenesc numele.

Cum poți îmblânzi sălbăticia doar prin credință

Cei care au întâlnit-o măcar o dată pe Maica Antonina de la Tismana spun că au fost martorii unor scene greu de explicat. La Mănăstirea Tismana, măicuțele povesteau cum, într-o zi, aflate la cules de prune, au auzit-o vorbind blând cu cineva din pădure.

„Au zis că probabil o vacă cu care s-a întâlnit acolo; ea avea mare dragoste pentru animale. Auzea: „Gata, gata, ați mâncat destul, mai lăsați și la măici.” Când s-au apropiat suficient, au observat că era maica cu ursoaica și cu puii ei. Cunoaștem că orice ursoaică, când are pui, devine agresivă. Prin sfințenia vieții ei, sfânta a ajuns să îmblânzească animalele sălbatice.”, a transmis Răzvan Mihai Clipici, consilier patriarhal.

Până aproape de 90 de ani, Maica Antonina a adus alinare oamenilor și a vindecat suflete doar prin cuvânt și prezență. La fel a făcut și Maica Evloghia, care în perioada interbelică mergea din sat în sat. Îi îndemna pe oameni să renunțe la patimi și să se apropie mai mult de biserică.

„În perioada interbelică mergea din sat în sat și căuta să îi îndrume pe oameni să renunțe la vicii, la patimi, să meargă mai des la biserică, iar lucrul acesta i-a făcut pe comuniști, în 1949, să ia atitudine împotriva ei. A fost prinsă în satul Ulemni, din județul Călărași, și bătută cu bestialitate. În urma acestor bătăi, ea a trecut la Domnul ca o muceniță, ca mărturisitoare a lui Hristos într-o epocă de ateism științific.”, a adăugat consilierul patriarhal.

Ce înseamnă să-ți dăruiești viața credinței

Maica Evloghia și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu, iar Anastasia Șaguna s-a jertfit pentru copiii ei. Maria Brâncoveanu rămâne un simbol al demnității absolute. Mamă a 11 copii, ea a trăit drama supremă, văzându-și soțul și patru fii decapitați. Cu toate acestea, a găsit puterea să-și ducă mai departe crucea sprijinită doar de o credință vie și nezdruncinată.

„Viața ei este oglinda demnității, a bunătății, a sfințeniei, mama a 11 copii. Gândiți-vă la orice om, mama de astăzi și de oricând: dacă ar fi văzut soțul și patru copii decapitați, ar fi rezistat? Oare ce a făcut ca această femeie să își poarte crucea demnității pe mai departe decât o credință vie, nezdruncinată, și o viață extraordinară?”, a transmis Emil Cărămizaru, preot paroh la Biserica Gheorghe-Nou.

Astăzi, ea se odihnește la Biserica Gheorghe-Nou, alături de Constantin Brâncoveanu, în cripta din fața altarului. Este un loc care a devenit reper de rugăciune pentru credincioși.

În perioada următoare, moaștele sfintelor femei românce vor fi așezate în racle, spre închinare, în bisericile în care au viețuit. În aceleași locuri vor avea loc și proclamările locale. Între timp, Sfântul Sinod a stabilit oficial și zilele lor de cinstire în calendarul ortodox. Mai mult, a treia duminică după Paște devine o sărbătoare specială dedicată lor, Soborul sfintelor femei românce.