Google a denunţat tentative de furt de parole în cazul a zeci de mii de conturi aparţinând cetăţenilor iranieni, care urmează să participe vineri la alegerile prezidențiale.
„Ţintele şi momentul alese sugerează că aceste atacuri au o motivaţie politică legată de alegerile prezidenţiale iraniene de vineri. Aceste campanii, care sunt desfăşurate din Iran, au crescut în mod considerabil volumul activităţilor de înşelăciune în regiune”, a afirmat vicepreşedintele gigantului de Internet american, Eric Grosse, relatează AFP.
Compania încearcă să combată trimiteri de e-mailuri care urmăresc să obțină informații personale a „zeci de mii de utilizatori iraniei”.
„Google lansează avertizări în legătură cu atacurile informatice efectuate de guverne sau orice alte activităţi suspecte şi să încerce să le contracareze. Dacă sunteţi în Iran, vă încurajăm să luaţi măsuri suplimentare pentru a vă proteja contul”, a mai menţionat Eric Grosse.
Alegerile prezidențiale din Iran vor începe vineri, la ora locală 08.00 (06.30, ora României), urmând să participe aproximativ 50,5 milioane de alegători.