Dell a înlocuit mai multe laptopuri după ce clienții s-au plâns că emană un miros asemănător cu urina de pisică
Compania Dell a fost nevoită să înlocuiască mai multe laptopuri după ce clinți din diferite părți ale lumii s-au plâns că un nou model emană un miros asemănător cu urina de pisică, potrivit The Guardian.
Reprezentanții Dell au precizat că nu există o contaminare biologică și niciun pericol pentru sănătate, mirosurile provenind din procesul de fabricație care a fost schimbat.
În luna iunie a acestui an, mai multe persoane care au cumpărat modelul Latitude E6430u s-au plâns pe forumuri că laptopul emana, mai ales din zona tastaturii, un miros asemănător cu cel al luitierei unei pisici.
Inițial, compania a sfătuit cumpărătorii să curețe laptopul, însă mirosul nu a dispărut.
Astfel, Dell a înlocuit laptopurile afectate. Totuși, unii clienți s-au plâns că și acestea miroseau la fel.
Totodată, compania a aprecizat că mirosul rezulta din procesul de fabricație care a fost schimbat între timp, astfel încât din octombrie nu ar trebui să mai existe niciun model cu probleme.