Facebook a fost inaccesibil timp de 50 de minute: Vezi motivele defecțiunii
Facebook a avut probleme luni dimineaţă, reţeaua socială fiind inaccesibilă pentru majoritatea utilizatorilor vreme de 40-50 de minute. Explicaţia a venit chiar de la companie, relatează The Next Web.
„Mai devreme astăzi am făcut o schimbare la infrastructura DNS, iar acestea au făcut ca mai mulţi oameni să nu poată folosi site-ul. Am detectat şi am rezolvat problema cu rapiditate şi acum suntem funcţionali 100%. Ne cerem scuze pentru inconvenienţă“, au spus reprezentanţii companiei.
Problema Facebook a încheiat o zi neagră pentru utilizatorii de internet, mai devreme aceştia având probleme cu Gmail şi Google Drive, astfel, într-o singură zi două platforme importante au întâmpinat probleme, readucând aminte de faptul că internetul se mai poate opri.