Moderatorii de pe Facebook: Am văzut sute de decapitări
Platformele de socializare plătesc armate întregi de moderatori pentru a feri pe cât posibil utilizatorii de conținutul violent. În Manila-Filipine, sute de muncitori tineri monitorizează toate fotografiile și videoclipurile care sunt marcate suspicioase de către un algoritm sau care sunt raportate de către utilizatori, notează BBC.
„Dacă faceți o greșeală în online, poți ruina mai mult de o viață. Asta ar putea declanșa un război. Ar putea încuraja hărțuirea. Ar putea duce la uciderea cuiva”, a afirmat unul dintre angajați.
Există o mulțime de companii de outsourcing care lucrează pentru cele mai mari site-uri de social media: Facebook, Twitter, Youtube, Instagram și altele. În cele chiar și 10 ore de muncă pe zi, acești oameni ajung să vadăclipuri cu scene de o violență extremă, abuzuri asupra copiilor, decapitări și lista continuă. Și nu au parte de suportul psihologic adecvat.
Una dintre angajate a povestit că la început, când a făcut trainingul, nu cunoștea deloc această parte a meseriei ei.
Ea a trebuit să se uite la videoclipuri cu copii abuzați sexual: „Era imposibil pentru mine să privesc așa ceva. M-am dus direct la șeful de echipă și i-am zis că eu nu pot face asta. Chiar nu pot privi așa ceva. Dar el mi-a spus că trebuie s-o fac pentru că asta presupune jobul meu și am semnat un contract pentru asta”.