Google anunță că va limita partajarea datelor personale către terțe părți pe sistemul de operare Android

Publicat: 16 02. 2022, 16:59
Google trebuie să elimine informațiile „evident inexacte” din rezultatele căutării sale, în conformitate cu o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Foto: Pixabay.com

Google va introduce mai multe limitări a cantităților de date ce vor putea fi partajate pe smartphone-urile cu sistemul de operare Android, pe modelul pe care Apple deja l-a implementat.

Practic, Google va implementa un nou sistem de targhetare publicitară, menit să limiteze cantitatea de date partajate către terțe părți sau între aplicații.

„Scopul nostru cu acest nou sistem este să dezvoltăm soluții de publicitate eficiente și care să îmbunătățească confidențialitatea, utilizatorii știind că informațiile lor sunt protejate”, transmite Google, menționând că această inițiativă va fi aplicată în câțiva ani.

Anthony Chavez, vicepreședinte al diviziei Android, a declarat că este prea devreme pentru a evalua potențialul impactul al schimbărilor Google, care sunt menite să limiteze partajarea datelor între aplicații și cu terțe părți.

Cu toate acestea, obiectivul companiei a fost să găsească o opțiune de confidențialitate pentru utilizatori, permițând totodată dezvoltatorilor să continue să obțină venituri din publicitate.

Ce implică aceste limitări?

Apple a anunțat aceste modificări încă din primăvara anului trecut. Limitarea partajării datelor personale a avut un impact profund asupra companiilor tech care și-au construit afaceri pe așa-numita publicitate direcționată.

Modificările implementate de Apple le oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege să împiedice aplicațiile să le urmărească activitatea online pentru reclame.

Această opțiune îngreunează activitatea agenților de publicitate care se bazează pe date pentru a dezvolta noi produse.

După ce tot mai mulți giganți tech, precum Google sau Apple, vor implementa acest tip de limitări, atunci acest lucru va impacta enorm publicitatea digitală bazată pe acumularea de date despre utilizatori, care a stat la baza internetului în ultimii 20 de ani.

Motivele acestor măsuri sunt scepticismul tot mai mare referitor la onestitatea părților terțe care adună informații personale.

Astfel, utilizatorii au devenit mai suspicioși cu privire la colectarea masivă de date, pe fondul neîncrederii generale față de giganții tehnologiei.

De ce Apple a implementat limitările înaintea celor de la Google?

Aspectul care stă la baza motivului pentru care Google alege să amâne introducerea de limitări asupra partajării datelor, este acela că gigantul tech își câștigă mare parte din venituri vânzând sisteme de operare și publicitate digitală.

Astfel, Google este mult mai predispus să i-a în considerare îngrijorările advertiserilor, decât este Apple care își câștigă mare parte a veniturilor din vânzarea de device-uri.

Google a transmis miercuri că va menține până ân 2024 tehnologia de tracking de pe telefoanele cu Android pe care se bazează advertiserii.