Hacker adolescent, premiat de Google cu 60.000 de dolari pentru spargerea Chrome
Google a premiat un hacker cu 60000 de dolari pentru că a găsit o breşă majoră de securitate în browser-ul Chrome, relatează The Times of India.
Hackerul adolescent, cunoscut sub pseudonimul Pinkie Pie, a spart browserul şi a câştigat premiul în bani în timpul unei conferinţe a hackerilor, miercuri, la Kuala Lumpur.
Potrivit New York Daily News, aceasta este al doilea succes pentru Pie Pinkie în acest an, după ce a luat acasă primul său premiu de 60.000 de dolari în luna martie.
Inginerul Chris Evans de la Google a felicitat activitatea adolescentului şi a spus că a fost în măsură să repare bug-urile Chrome în mai puţin de zece ore după ce au fost descoperite.
„Am dori să-i mulţumim lui Pinkie Pie pentru munca sa”, a scris Evans pe The Chromium Blog.
Într-un efort de a face browser-ul mai sigur, Google lansează periodic concursuri pentru hackerii care pot găsi bug-uri în Chrome.
În luna august, compania a anunţat că va da premii în valoare totală de două milioane de dolari celor care ar putea găsi găuri de securitate în sistemul lor. Un concurs similar din luna februarie a beneficiat de premii în valoare de până la un milion de dolari.