Hitachi introduce stick-ul USB de sticlă

Publicat: 03 10. 2012, 11:54
Foto: phys.org

Una dintre principalele deficiențe ale unităților de stocare precum hard disk-urile sau chiar micile stick-uri USB este faptul că sunt destul de perisabile și poți rămâne foarte ușor fără datele personale dacă nu ți-ai făcut un back-up.

Compania Hitachi a dezvoltat o tehnologie cu ajutorul căreia urmează să producă niște unități de stocare foarte rezistente la condiții extreme, relatează phys.org. Prototipul prezentat în urmă cu câteva zile este făcut dintr-o sticlă de quartz, are o suprafață de 2 X 2 centimetri și o grosime de doar 2 milimetri. „Device-urile noi stochează din ce în ce mai multe date, volumul crește de la o zi la alta, însă nu s-a făcut nimic în ceea ce privește durabilitatea acestor dispozitive, informațiile care vor rămâne generațiilor viitoare”, a declarat Kazuyoshi Torii, cercetător la Hitachi.

În momentul actual cantitatea de informație care se poate stoca pe un astfel de dispozitiv este de 700MB, cam cât capacitatea unui CD.
Încă nu a fost anunțată o dată exactă când ar putea apărea aceste dispozitive, însă cei de la Hitachi spun că prima dată vor fi disponibile pentru instituții publice care lucrează cu arhive și date, precum muzee sau biblioteci.