Huawei anunță că a început cercetările pentru tehnologia 6G. Deși rețelele 5G nu au fost lansate deocamdată decât în câteva țări, compania chineză anunță deja succesorul acestora.
CEO-ul şi fondatorul Huawei, Ren Zhengfei, susține că s-a lucrat în paralel la rețelele 5G și 6G, dar că în cazul ultimei tehnologii cercetările sunt într-o ”fază incipientă”, informează Reuters.
BOMBĂ MONDENĂ! MĂDĂLINA GHENEA, PE FELIE CU CELEBRUL MILIONAR! I-A PUS MÂNA PE… (GALERIE FOTO)
„Am lucrat paralel pe 5G și 6G, așa că am început 6G cu mult timp în urmă”, a explicat Ren, adăugând că mai este „un drum lung de parcurs” înainte de comercializare, potrivit unei traduceri oficiale din limba chineză.
În acest moment, tehnologiile 5G sunt disponibile în Coreea de Sud, Marea Britanie, New York, și vor ajunge, în curând, și în China. În acest sens, Huawei a semnat peste 50 de contracte comerciale.
CUTREMUR MONDEN! IULIA VÂNTUR, ÎN STARE GRAVĂ! SALMAN KHAN A FĂCUT ANUNȚUL ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)
Rețelele 5G promit o viteză de date foarte mare, precum și capacitatea de a susține noile tehnologii precum mașinile fără șofer.
Huawei a fost plasat în luna mai pe o listă neagră a Statelor Unite. Totul din cauza îngrijorării americanilor că echipamentele produse ar putea fi folosite de către Beijing pentru spionaj.