Huawei lansează Ascend G615, un smartphone capabil cu ecran "normal"

Publicat: 22 01. 2013, 15:36

Chinezii de la Huawei au lansat un telefon puternic cu ecran normal. Ascend G615, un smartphone proaspăt anunţat, este motorizat de un procesor quad-core chiar dacă are un ecran HD de doar 4.5 inch.

Huawei Ascend G615 mai vine şi cu 1 GB RAM şi 8 GB spaţiu de stocare. Procesorul, quad-core, este un HiSilicon K3V2. Bateria are 2150 mAh. Pe spate mai este o cameră de 8 megapixeli cu filmare 1080p. Conectivitate standard şi Android 4.0 “Ice Cream Sandwich” completează acest smartphone.