Invenție inedită a unui timișorean: „Ideea a venit din necesitatea de a vedea filmele pe tavan. M-am gândit să îi pun un proiector, o sursă de imagine și anume tableta”

Publicat: 27 03. 2016, 17:19
Foto: mbc.net

Un inginer din Timişoara a inventat un robot care porneşte şi roteşte proiectorul printr-un simplu gest cu mâna. Această idee a fost primită bine în Norvegia, stat care a investi 10 mii de euro în ideea românului, potrivit Digi24.

Ovidiu Șandru a creat robotul care rotește proiectorul și îl pornește printr-o simplă mișcare a mâinii. Este nevoie doar de conexiune la WI FI și de un senzor care recunoaște gestul omului.

„Ideea a venit din necesitatea de a vedea filmele pe tavan. M-am gândit să îi pun un proiector, o sursă de imagine și anume tableta”, a declarat Ovidiu Șandru.

„Posibilitatea de a utiliza acest gadget în condiții extrem de diverse, posibilitatea de a fi folosit de oameni în mediul familial, în mediul profesional”, a precizat Radu Ticiu, antreprenor IT.

Această invenție i-a convins pe norvegieni să investească în robotul care aduce filmele de pe marele ecran direct pe tavanul dormitorului.

Inginerul estimează că, odată produs în serie, robotul va costa cam 600 de dolari.