Livescribe lansează Sky Livescribe, primul pix cu Wi-Fi încorporat

Publicat: 31 10. 2012, 15:36

Pixurile Livescribe, aşa numitele „pixuri inteligente”, cum ar fi pixul cu dictafon, pixul cu aparat foto, utile pentru a vă putea îmbogăţi notiţele cu diverse adnotări foto sau video sunt impresionante, dar unul dintre ele a transformat complet luarea de notiţe şi sincronizarea. Este vorba de Livescribe Sky, primul pix din lume cu Wi-Fi încorporat, relatează Channel 5 Gadget Show.

Spre deosebire de pixurile Livescribe anterioare, care trebuiau să fie descărcate în computer prin intermediul unei aplicaţii, Sky Livescribe face acest lucru în mod automat, imediat ce eşti în raza unei reţele Wi-Fi. Mai mult, se sincronizează automat cu Evernote, astfel încât utilizatorul poate accesa notele pe aproape orice alt dispozitiv ce poate accesa site-ul Evernote sau una dintre numeroasele sale aplicaţii.

Sky Livescribe vine în 3 variante, în funcţie de capacitatea de memorie: 2, 4 şi 8GB, acesta din urmă oferă şi un abonament gratuit la Evernote Premium. Preţul începe de la 169 dolari.