Medicina umană, revoluționată de cercetătorii britanici: Au creat primele organe în laborator, cu material genetic de la pacienți
Oamenii nu vor mai dona organe în viitor, pentru că cercetătorii din cadrul unei universităţi din Londra au reuşit să crească organe umane în condiţii de laborator, folosindu-se de materialul genetic al pacientului, scrie Live Leak.
Oamenii de ştiinţă din cadrul University College London folosesc celule recoltate de la pacienţi pentru a creşte organe la „comandă”. Ţinând cont că aceste organe sunt dezvoltate din celulele pacienților, șansa ca ele să fie respinse de organism este redusă la zero.
„Acum creştem un nas pentru un pacient, pe care urmează să-l folosim luna viitoare. Este o premieră mondială, nimeni nu a mai crescut un nas în laborator până acum .Nasul „crescut în laborator” nu îi va fi aplicat direct pe faţă pacientului, ci mai întâi va fi introdus într-un balon care va fi implantat sub piele, în mâna celui care va fi supus intervenției chirurgicale. Timp de patru săptămâni, perioadă în care se vor dezvolta pielea și vasele sanguine ale nasului, acesta va fi monitorizat. Abia după cele patru săptămâni, nasul va fi transplantat pe față”, a declarat cercetătorul Alexander Seifalian.
Cercetătorii au declarat că în trecut au mai fost încercări de a realiza implanturi pentru înlocuirea nasului, însă nu au fost găsite soluţii care să funcţioneze pe termen lung. Specialiştii au spus că punctul culminat al momentului revoluţionar medical este de a creşte o inimă sau un plămân în laborator.Astfel nu vor mai avea nevoie de donatori.