Noi probleme la Facebook. Utilizatorii se plâng că sunt scoși din cont și nu se mai pot loga (FOTO)
Noi probleme la Facebook după eroarea de marți dimineață, când erorile s-au resimțit la nivel global. Vineri, utilizatorii din întreaga lume s-au plâns din nou că sunt scoși din cont, pe aplicația rețelei de socializare și nu reușesc să se mai logheze.
Noua eroare a Facebook a fost sesizată în jurul prânzului. Mai mulți utilizatori s-au plâns pe Twitter că aplicația rețelei de socializare i-a scos „cu forța” din cont și nu au mai fost lăsați să se logheze. Problema afectează în principal utilizatorii din SUA și din Europa, potrivit hărții furnizate de downdetector.com.
![]()
Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat pentru Daily Mail că problema a apărutdin cauza unei rori identificate în sistemele care au ca scopprevenirea accesării conturilor din surse suspecte. Problema a fost rezolvată, iar oamenii afectați de situație își vor putea accesa conturile fără să întâlnească alte impedimente, informează Libertatea.
Utilizatorii care s-au confruntat cu această problemă s-au plâns că au primit mesaje prin care li se cerea să își schimbe parola sau în care li se spunea că aplicația nu poate verifica autenticitatea contului.