Noul produs Samsung S6, instrumentul cu care compania sud-coreeană concurează cu Apple pentru supremația mondială
Samsung încearcă să preia supremația mondială odată cu debutul noilor smarphone-uri S6 care, potrivit analiștilor, alimentează așteptările pentru prima creștere a profitului trimestrial din ultimele șase trimestre, scrie Mediafax.
Este așteptat un profit de peste 7,4 miliarde de dolari în trimestrul care se va încheia în iunie, potrivit estimărilor IBK Securities și HMC Investment Securities.
Samsung mizează că noile modele de telefoane vor atrage utilizatorii să plătească mai mult pentru cele mai recente funcţii şi vor recâştiga din clienţii pierduţi în favoarea Apple, care la rândul său va pune vineri în vânzare dispozitivul Apple Watch.
Modelele Galaxy S6, inclusiv o versiune scumpă cu ecran multi-faţete, vor contribui la refacerea marjelor afectate de concurenţa smartphone-urilor ieftine ale producătorilor din China şi India, a spus Seung Woo, analist la IBK.
„Samsung va reuşi o creştere semnificativă a marjelor din vânzarea modelului mai scump S6 Edge. Profitul diviziei de telefoane aproape se va dubla în trimestrul al doilea”, anticipează Lee.